Durata: 3 minute
Absolventă a U.N.A.T.C., generația 2010; un Gopo în portofoliu pentru rolul Matildei în Outbound; la o aruncare de ochi pe C.V.-ul Anei Ularu îmi atrag atenția multitudinea de limbi pe care le vorbește. Pe lângă română și engleză, mai sunt spaniolă, franceză și italiană. Dar nu numai, pentru că vorbește și limba teatrului și a filmului, a Bucureștiului la care tot revine și a mamei.
Ana Ularu este energie pură. Fie că vorbește despre film și teatru, fie despre călătorii și încărcat energiile cu cărți, muzică sau discuții cu oameni dragi. Astăzi mi-am propus să descopăr ce o ține ocupată și unde își petrece zilele caniculare de vară.
CURATORIALIST: De ce București? Ai călătorit în toată lumea, dar te întorci. Ce face acest oraș să fie acasă?
E un sentiment intraductibil. E în creativitatea și umorul care așteaptă peste tot, în poezia locului cu absurdul și frumusețea lui, sunt probabil energii subterane pe care nu le înțeleg care mă cheamă acasă.
Acasă e acum în multe locuri. Acasă e în oameni.
Care sunt locurile tale preferate, unde te găsim în această vară fugind poate de gânduri și caniculă?
Eu nu fug de gânduri, fug de responsabilități adulte. Mereu la J’ai Bistrot, la Arome, la Camera din Față și Ototo, printre altele.
Și unde te găsim pe scenă? Pe micul sau pe marele ecran? Care sunt proiectele în desfășurare sau urmează?
Și Și. La teatrul Bulandra, sper și la Act să programăm ceva. Pe micul ecran se tot întâmplă chestii trecute de-ale mele, în timp ce eu lucrez la cele viitoare.
(update februarie 2024) : Ana Ularu este în distribuția primului serial Netflix Original românesc, Subteran, unde joacă alături de Florin Piersic Jr.
Dar dacă vrei să o vezi pe Ana acum, o găsești la teatrul Act în Constelații și O intervenție, precum și în „Tribes of Europa” și Inferno, la un click distanță pe Netflix.
De ce și film și teatru?
Pentru că e în natura răsfățului să vrei ce nu ai, în natura artistului să aibă căutări și în sufletul meu, în mod special, este nevoia de a mă testa constant în ambele medii.
Cum arată teatrul în România după pandemie și unde ți-ar plăcea să fie?
Teatrul e vital, nou și de neomorât, pandemie sau nu, e în mii de feluriși ireductibil la definiție. E teatru mare cu buget și catifeluri, e teatru tânăr, viu și puternic, e în săli uriașe și în beciuri, e forță și e blazare, sunt chinuiri și renașteri.
Nu îmi place o formă, ar fi plicticos. Îmi place să descopăr ca spectator și artist.
Ce i-ai spune unui tânăr care a intrat la U.N.A.T.C.?
Să aibă curaj și chef. Să își iubească meseria, să nu fie carierist pe gol, să își apere drepturile și să fie informat mereu. Aș mai adăuga să știe istorie și contemporaneitate.
De curând, ai luat în primire un nou rol, cel de mamă. Cum se vede acum cariera și chiar viața cu acest filtru de părinte?
Totul se subordonează vieții noi, fabuloase, pe care am avut norocul să o primim. Copilul meu e magic, sunt în adorație absolută și simt că ce primesc e o pace interioară nouă, o dimensiune mărită a sufletului meu, condimentate cu stresul și teama constante de a fi părinte. Cred că asta se topește un pic și în ce aduc pe scenă.
Ce lecții păstrezi dragi de la părinții pe care ai vrea să le dai mai departe?
Să nu te conformezi neapărat regulilor, cerințelor și așteptărilor. Să cauți fericire. Și să ai curaj.
Ce lecții ai învățat de curând, pe cont propriu, ca părinte? Ce talent nou ai descoperit că ai, poate ca să liniștești?
Prea multe și intime de detaliat. E lumea mea sacră acolo și o păstrez, egoist și lacom, departe de ochii publicului.
Nimic nu liniștește mai mult decât iubirea.
Ce prioritizezi în timpul liber, limitat, ca să îți încarci creativitatea și să îți hrănești sufletul?
Timp cu cei iubiți. Familia și prietenii. E hrană și balsam.
Citesc. Mereu. Orice minut pe care îl pot fura, deschid una din cărțile pe care le citesc acum și mai fur poveste.
Ascult muzică. Discut, dezbat.
Trăiesc și vorbesc despre asta ca să nu treacă neobservat ce e frumos, special și irepetabil.
Ce ai tu FRUMOS astăzi?
Familia mea. Mintea mea. Sufletul meu. Faptul că sunt.
foto via Marc Rissmann
